Home » Mass-media » CAR Invatamant – alternativa sigura pentru sucevenii in cautarea unui Imprumut rapid si avantajos

CAR Invatamant – alternativa sigura pentru sucevenii in cautarea unui Imprumut rapid si avantajos

Populaţia oraşului Suceava este destul de slab informată la capitolul FINANȚE PERSONALE. Datorită fluxului ridicat de oferte în ceea ce priveşte piața cotidiană pentru împrumuturi urgente, oamenii nu mai ştiu să facă deosebirea între o instituţie serioasă şi una mai puțin de încredere. În plus, dobânzile înşelătoare induc de multe ori oamenii în eroare.

C.A.R Învăţământ este o instituţie nebancară ce se plasează pe primul loc în topul preferinţelor sucevenilor atunci când vine vorba despre un credit corect și rapid. Atuurile C.A.R-ului se axează în principiu pe aspectul social, reprezentat prin costurile reduse de creditare, accesul membrilor cu venituri mici la împrumuturi sau chiar acordarea de ajutoare în caz de deces și alte nevoi urgente. Transparenţa reprezentată prin absenţa unor comisioane ascunse, flexibilitatea, promptitudinea, seriozitatea şi responsabilitatea sunt calităţile care recomandă şi încurajează întotdeauna apelul către un împrumut urgent la C.A.R Învăţământ.

Momentele critice îşi găsesc rezolvarea financiară cu ajutorul împrumuturilor sigure, transparente vis-a-vis de dobânzile și costurile ce alteori sunt ascunse. Aproape unul din cinci români a contractat, în ultimii zece ani, între două şi patru credite de la bănci sau instituţii financiare nebancare. O treime din totalul creditelor au fost de consum, cu valori de peste 10.000 de lei (circa 2.200 euro), iar unul din cinci împrumuturi luate a fost pentru achiziţia de locuinţă.* Studii recente au dovedit că o mare majoritate din suceveni refuză împrumuturile urgente deoarece le este teamă de dobânzile ascunse care pot interveni pe parcursul unei eventuale colaborări:

“Întotdeauna mi-a fost teamă să apelez la o instituţie bancară pentru că multe dintre cunoştinţele mele au avut neplăceri după acordarea împrumuturilor. Singura instituţie la care apelez este una nebancară. Mă refer la C.A.R Învăţământ. Când am nevoie de un credit urgent merg la C.A.R Învăţământ Fălticeni şi reuşesc să îmi rezolv problemele. Nu îmi este teamă că vor apărea şi alte cheltuieli decât cele despre care ştiu încă de la început şi consider că este un ajutor de nădejde, mai ales că am apelat de-a lungul timpului de mai multe ori la împrumuturi urgente de la C.A.R Învăţământ. Acum sunt membru C.A.R şi cu siguranţă voi rămâne multă vreme.”, declara Paul, 60 de ani, salariat din mediul privat cu domiciliul în judeţul Suceava.

Pe înţelesul tuturor, C.A.R Învăţământ Fălticeni este o asociaţie care oferă membrilor săi soluţii pentru necesităţile lor financiare de moment, sume care se pot lua cu dobânzi la jumătate faţă de alte instituţii nebancare sau bancare. De regulă, creditul reprezintă de 6 ori sau de 8 ori ori suma economisită. De exemplu, dacă aţi economisit 600 de lei, C.A.R Învăţământ vă poate acorda o sumă de 4800 de lei într-un împrumut. Dacă nu aveți nimic economisit, acest fond, se poate constitui pe loc direct din împrumutul acordat.

Avantaje de care beneficiază membrii C.A.R Învăţământ

Un avantaj care merită menționat încă de la început este faptul că nu există comision pentru deschiderea fondului social, pentru administrarea fondului sau rambursarea anticipată a împrumutului, indiferent de forma acestuia. Sigurul comision care se percepe este cel de 1%, comisionul de administrare care este valabil în cazul împrumuturilor de urgență și în cazul împrumutului student, însă acesta se plătește o singură dată, la acordarea împrumutului. Procedura de aplicare este foarte simplă, rapidă și practică, iar termenul de rambursare a împrumuturilor este foarte accesibil și convenabil.

C.A.R Învățământ Fălticeni reușeşte să se dezvolte foarte mult, grație dobânzilor mici la împrumuturi, rapiditatea cu care oferă un credit și lipsa comisioanelor ascunse. Un alt avantaj pe care C.A.R. Învățământ Fălticeni îl prezintă este faptul că poți lua un împrumut dacă ești în biroul de credite, indiferent dacă ești salariat din mediul privat, bugetar sau ai venituri din pensii. Acesta este dovada clară că această instituție financiară nebancară a devenit o alternativă în ultimii ani, din ce în ce mai căutată de sucevenii care au nevoie de împrumuturi urgente în condiții avantajoase.

În momentul de față aproape 21.000 de oameni din județul Suceava au apelat la serviciile C.A.R. Învățământ Fălticeni, făcând din această instituiție, care este pe piață de 91 de ani, cea mai mare C.A.R. din județ afiliată la UNCARSR, sub controlul BNR.

*Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.396 de persoane cu vârsta cuprinsă între 25-50 ani.

 

Prin continuarea utilizării site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Alte Informatii

Setărilecookie pentru acest site sunt setate pentru a " permite cookies ", pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă . Dacă continuați să folosiți acest site fără a modifica setările cookie-urilor sau faceți clic pe " Accept ", atunci sunteti de acord cu acest lucru .

Inchide