Notificări

Documente

Sucursale

#CIF – Partener al educației antreprenoriale @ Târgul Regional al Firmelor de Exercitiu Fălticeni

Sprijin pentru Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu, ediția a VII-a, Fălticeni

CAR Învățământ Fălticeni a avut onoarea de a fi alături de elevii participanți la Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu – Ediția a VII-a, organizat în data de 27 mai 2025, la COLEGIUL “VASILE LOVINESCU” FALTICENI.

Evenimentul a reunit peste 75 de elevi din cadrul a 15 echipe reprezentând unități de învățământ din întreaga regiune, care și-au prezentat cu entuziasm ideile de afaceri în cadrul unor standuri interactive, create după modelul firmelor reale.

În calitate de susținător activ al educației și dezvoltării tinerilor, CAR Învățământ Fălticeni a oferit cadouri simbolice tuturor participanților, în semn de apreciere pentru implicarea lor și pentru spiritul antreprenorial dovedit.

blank

„Tinerii au nevoie de încurajare, de ocazii prin care să se exprime și să-și testeze ideile. Suntem mândri că am putut fi alături de ei și să contribuim, chiar și simbolic, la un pas important în formarea lor profesională” – reprezentant CAR Învățământ Fălticeni.

 

Evenimentul a creat o punte între educația teoretică și realitatea economică, fiind un exemplu de bună practică în promovarea competențelor antreprenoriale în rândul elevilor.

CAR Învățământ Fălticeni va continua să sprijine inițiativele educaționale relevante pentru viitorul comunității și pentru dezvoltarea tinerilor din județul Suceava.

blank

LASĂ UN COMENTARIU

Caută

Urmărește-ne pe FB

POSTARI RECENTE

Alege opțiunea potrivită pentru tine

Ești deja membru CAR Învățământ Fălticeni sau vrei să devii?
Selectează varianta potrivită și continuă rapid.

blank

PROMO CENTENAR

până la 35.000 de lei

CU O DOBÂNDĂ AVANTAJOASĂ