Notificări

Documente

Sucursale

Împrumuturi CAR, noutăți pentru cei din județul Suceava

imprumuturi car

Toată lumea a auzit despre împrumuturi CAR sau a apelat la serviciile financiare ale unei case de ajutor reciproc atunci când a avut nevoie. Pentru toate persoanele interesate, membri cu vechime sau pentru cei care doresc să se înscrie în viitor, avem vești importante. Așadar, rămâi cu noi în continuare câteva minute.

Cele mai accesate împrumuturi au fost majorate în luna februarie, astfel: împrumutul Opțional a fost majorat de la 125.000 lei la 150.000 lei, împrumutul Tradițional de la 50.000 lei la 70.000 lei, cel Fără Giranți de la 5.000 lei la 10.000 lei, iar cel de Bun Venit de la 5.000 lei la 15.000 lei. 

Important de reținut este că noile oferte de împrumuturi sunt valabile în tot județul Suceava, atât pentru membrii cu vechime, cât și pentru membrii noi.

Vineri, 1 martie 2024, a avut loc deschiderea oficială a noului sediu de la Fălticeni. Locația se află pe strada Maior Ioan nr. 2, vizavi de Thales. Acolo, orice membru CAR din zona Fălticeni poate să își plătească ratele sau să depună sume în fondul de economii, de luni până joi, în intervalul 8:00 – 17:00, și vineri, în intervalul 8:00 – 13:00. Tot în sucursala Fălticeni persoanele interesate pot deveni membri numai cu buletinul și cu 10 lei pentru taxa de înscriere.

blank

A 5-a sucursală deschisă în municipiul Suceava

Luni, 25 martie 2024, am deschis o nouă sucursală în Suceava, cea de-a cincea din municipiu. Locația se află pe strada Ana Ipătescu nr. 3B, la parter, lângă stația TPL „Bancă” (în proximitatea Hotelului Bucovina).

Vezi detalii despre noua locație, precum și despre serviciile CAR în știrea de mai jos de la Intermedia.

Așadar, în total sunt 5 sedii CAR Învățământ Fălticeni în municipiul Suceava, iar lista completă este următoarea: 1. Sucursala Mărășești (Bulevardul George Enescu nr. 1, bl. 8, sc. A, parter), 2. Sucursala George Enescu (Bulevardul George Enescu nr. 42, bl. T93, parter), 3. Sucursala Centru (str. Tipografiei nr. 5), 4. Sucursala Ana Ipătescu (str. Ana Ipătescu nr. 3B, parter) și 4. Sucursala Burdujeni (str. Calea Unirii nr. 86).

Programul tuturor sucursalelor din județ este: luni-joi: 8:00-17:00 și vineri: 8:00-13:00, cu excepția zilelor libere legale.

Taxa de înscriere de 10 lei, precum și ofertele de împrumuturi CAR sunt valabile în toate sucursalele CAR Învățământ Fălticeni din județul Suceava.

Detalii despre sediul nou din Suceava în articolul: CAR Învățământ Fălticeni a deschis o nouă sucursală în Suceava

26 de sucursale în județul Suceava

Suntem mai aproape de tine atunci când ai nevoie urgent de un sprijin bănesc de orice fel, fie că vorbim despre împrumuturi sau despre ajutoare din fondul de asistență socială. Am ajuns la 26 de sucursale CAR în județul Suceava și ne propunem să ne extindem în continuare.

 

Lista completă a sucursalelor o găsești apăsând butonul de mai jos.

37.000+ membri în județul Suceava

Suntem peste 37.000 de membri în tot județul Suceava și vrem să ne înclinăm. Vă mulțumim tuturor celor care fac parte din comunitate pentru sprijin, pentru încurajări și pentru recomandările pe care le fac cunoscuților, rudelor, prietenilor despre serviciile noastre. Acesta este cel mai prețios feedback pentru noi și o motivație incredibilă în a ne îmbunătăți calitatea serviciilor constant.

Faptul că absolut toată lumea poate beneficia de împrumuturi CAR, indiferent de profesie sau venit, este un motiv important pentru care oamenii se întorc la noi atunci când au nevoie. Chiar și când este vorba de o urgență, pentru că acordăm toate împrumuturile în maxim 24 de ore de la depunerea documentației complete în sucursală. 

 

Suntem aici pentru oameni, pentru comunitate, mereu. Noi vă mulțumim!

Lucia Bodnariuc, manager la sucursalele din Suceava, vorbește despre beneficiile membrilor CAR și despre multe, multe informații interesante care ți-ar putea fi de folos.

Vezi video-ul de mai jos, realizat în colaborare cu partenerii noștri de la Bucowina Plus.

Facebook
X
WhatsApp
Threads

Alege opțiunea potrivită pentru tine

Ești deja membru CAR Învățământ Fălticeni sau vrei să devii?
Selectează varianta potrivită și continuă rapid.

blank

PROMO CENTENAR

până la 35.000 de lei

CU O DOBÂNDĂ AVANTAJOASĂ

blank
Prezentare generală a confidențialității

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se par mai interesante și utile.