Notificări

Documente

Sucursale

Murmura Fest – mai mult decât un festival. Un proiect susținut de CAR Învățământ Fălticeni

Murmura Fest debutează cu artiști consacrați și spirit local

Festivalul Murmura, organizat pe 15–16 august 2025 în pădurile din Sucevița, a dezvăluit o parte din artiștii care vor urca pe scenă în cadrul primei ediții. Printre numele confirmate se numără Mario, Emilian, Oldskool, Ioni, Tengu, Ener, Puianu’, Mtz, Ramø, Hype, Mikos – alături de mulți alții ce vor fi anunțați în perioada următoare.
 
Murmura Fest nu este doar un festival de muzică – este un proiect de suflet, născut din dorința de a aduce comunitatea mai aproape de natură, cultură și tradițiile Bucovinei. Cu activități pentru toate vârstele, ateliere creative pentru copii, zone de relaxare și seri pline de energie, festivalul promite o experiență completă, într-un cadru natural autentic.
 
CAR Învățământ Fălticeni, alături de inițiativele care aduc valoare comunității. Ne bucurăm să fim parte din această inițiativă și să sprijinim un eveniment care aduce împreună oameni, idei și emoții.
 
Susținem MurmuraFest nu doar ca partener, ci și ca promotor al educației, al valorilor locale și al spiritului de comunitate.
 
Pentru tineri, familii, copii și toți cei care iubesc Bucovina, Murmura devine o ocazie de a trăi altfel: în ritmul naturii, cu sufletul deschis și cu oameni faini alături.
 
🎫 Biletele sunt disponibile online pe www.murmurafest.ro
📍 15–16 august 2025 | Sucevița, Bercheza – Suceava
 
 

Murmura e mai mult decât un festival. Este începutul unei povești frumoase în Bucovina

Facebook
X
WhatsApp
Threads

Alege opțiunea potrivită pentru tine

Ești deja membru CAR Învățământ Fălticeni sau vrei să devii?
Selectează varianta potrivită și continuă rapid.

blank

PROMO CENTENAR

până la 35.000 de lei

CU O DOBÂNDĂ AVANTAJOASĂ

blank
Prezentare generală a confidențialității

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se par mai interesante și utile.