fbpx
Împrumuturi Rapide Suceava

La ce trebuie sa fii atent cand faci un CAR

banner-siteCe măsuri minime de siguranţă trebuie să-şi ia sucevenii atunci când îşi încredinţează economiile unui CAR
de Florin PAIU – Monitorul de Suceava

În contextul fraudelor apărute recent la o casă de ajutor reciproc a pensionarilor, imputate unor casieri de teren, foarte mulţi suceveni au început să aibă îndoieli cu privire la siguranţa pe care o au atunci când îşi încredinţează economiile unui CAR. Este vorba de toate CAR-urile, fie de pensionari, fie de salariaţi, înregistrându-se deja destul de multe cazuri de membri care au decis să-şi retragă banii.
Reprezentanţii CAR Învăţământ Fălticeni au venit cu o serie de sfaturi pentru cei care sunt membri ai unui CAR şi au încercat să evidenţieze câteva măsuri de siguranţă pe care clientul ar trebui să le verifice atunci când alegere un CAR.

Forte important: Cine verifică acel CAR?
Ca o recomandare generală, oamenii care intră într-un CAR ar trebui să verifice prioritar următoarele aspecte: cine verifică şi controlează acel CAR şi dacă este sau nu afiliat într-un sistem naţional, conform legii. Afilierea la un sistem naţional înseamnă că CAR-ul este supus controlului. Membrii trebuie să solicite tot timpul chitanţă pentru banii depuşi, să citească cu atenţie contractul de împrumut, verificând periodic situaţia financiară şi să solicite clarificări atunci când au nelămuriri.

Puţine CAR-uri sunt afiliate sistemului naţional
Foarte important de ştiut este că în România există Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România (UNCARSR). Este o organizaţie naţională autorizată, răspunzătoare de menţinerea şi dezvoltarea sistemului solid şi sigur al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor – instituţii financiare nebancare.
Din cele aproximativ 70 de CAR-uri ale salariaţilor din judeţul Suceava doar trei sunt înscrise în această uniune.

Angajaţi puşi să gireze cu casa dacă vor să lucreze la CAR
Una dintre ele este CAR Învăţământ Fălticeni, care funcţionează din anul 1926 (atunci a luat fiinţă Banca Corpului Didactic Primar al Judeţului Baia, azi – CAR Învăţământ Fălticeni).
Antoneta Lionte, directorul economic al CAR Învăţământ Fălticeni, a explicat ce măsuri concrete sunt luate la acest CAR pentru a minimiza riscul de fapte de fraudă sau delapidare. Astfel, persoanele care ocupă un post de casier sau de operator ghişeu sunt angajate doar după ce depun drept garanţie un bun imobil, casă sau apartament, sub un contract notarial, pentru eventuale prejudicii pe care le-ar putea aduce CAR-ului prin natura atribuţiilor de serviciu. Valoarea acestei garanţii nu poate fi mai mică de 20.000 de euro.
„Noi credem că o astfel de condiţie îi responsabilizează mai mult pe salariaţi atunci când au garantat cu propria lor casă”, a declarat Antoneta Lionte.

De ce este importantă afilierea la Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc
Primul pas de prevenire a fraudei făcut de CAR cu mult timp în urmă a fost afilierea la Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor din România (UNCARSR), care supervizează activitatea, având un rol de îndrumare, dar şi atribuții de control. Totodată, afilierea la această uniune impune ca, pentru a păstra echitatea între salariaţi, diferenţa dintre cel mai mare şi cel mai mic salariu să nu poate fi mai mare de 6 la 1.

Toate operaţiunile cu bani se fac doar în agenţii şi sunt monitorizate audio-video
Foarte important este şi modul în care se fac operaţiunile de plată şi cum sunt verificate şi monitorizate acestea.
Antoneta Lionte a declarat: „Toate operaţiunile de încasări şi plăţi se fac în agenţiile CAR şi nu pe teren. Toate operaţiunile sunt monitorizate audio-video, iar înregistrările se păstrează şi se arhivează pe perioadă nedeterminată. Legislaţia prevede obligativitatea de a păstra aceste înregistrări minimum 20 de zile. Noi, ca măsură de prevenţie şi minimizare a unor riscuri, am decis să păstrăm aceste înregistrări permanent. Dacă există vreun dubiu din partea vreunui membru CAR, oricând se poate verifica o anumită operaţiune atât din sistemul informatic, cât şi din înregistrări”.
Membrii îşi pot consulta oricând situaţia fondurilor şi a împrumuturilor trimiţând un SMS. Pentru cei care au acces la internet, există şi o variantă de acces online la situaţia financiară, accesând www.car-invatamant.ro, secţiunea Acces Membri, unde se pot vizualiza informaţii mult mai detaliate despre fonduri şi împrumuturi.

O echipă de audit intern verifică lunar documentele şi, prin sondaj, realitatea din teren
„O altă măsură pe care am luat-o pentru a minimiza riscurile la care suntem expuşi este aceea că avem la sediul central din Fălticeni o echipă de audit intern şi o comisie de cenzori care verifică la sfârşitul fiecărei luni toate documentele întocmite în agenţii. Mai mult decât atât, nu se verifică doar documentele, ci se verifică, prin sondaj, realitatea din teren. Stăm de vorbă cu titularii de împrumut şi cu giranţii şi ne interesăm în permanenţă de relaţia pe care o au cu casierii şi operatorii de ghişeu şi orice eventuală nemulţumire sau nelămurire este tratată cu maximă seriozitate şi rezolvată în cel mai scurt timp”, a mai punctat directorul economic al CAR Învăţământ Fălticeni.
Reprezentanţii CAR admit că atâta timp cât este vorba de factorul uman nu se poate vorbi de eliminarea totală a unor riscuri privind fapte de fraudă sau delapidare. Nici măcar la bănci nu se poate vorbi de o eliminare a unui risc. Măsurile amintite mai sus reduc însă foarte mult posibilitatea fraudării.

23 de puncte de lucru şi aproape 20.000 de membri
CAR Învăţământ Fălticeni funcţionează pe raza judeţului Suceava şi are în componenţă 22 de agenţii de lucru la care se adaugă sediul central de la Fălticeni. În cele 23 de puncte de lucru sunt înregistraţi aproape 20.000 de membri, salariaţi sau pensionari care provin din diverse domenii de activitate şi care sunt deserviţi de 49 de salariaţi. La data de 31 august 2016, fondurile totale ale membrilor erau de 61.581.000 de lei, iar portofoliul de împrumuturi era de 68.385.000 de lei. Fondurile proprii ale casei sunt de peste 10 milioane de lei.

https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-10-03/Ce-masuri-minime-de-siguranta-trebuie-sa-si-ia-sucevenii-atunci-cand-isi-incredinteaza-economiile-unui-CAR

LASĂ UN COMENTARIU

Caută

POSTARI RECENTE

Follow Us